RSS

Mențiuni speciale, LITERODROM 2016

18 apr.

Sâmbătă, 9 aprilie 2016, a avut loc prima ediție a concursului LITERODROM, din cadrul proiectului AUTORUL TRĂIEȘTE!, proiect înscris în Calendarul activităților extrașcolare județene (poziția nr. 9, CAEJ 2016). Concursul a fost găzduit de Seminarul Teologic Ortodox Cluj. În total, s-au acordat 17 premii și 10 mențiuni speciale celor 68 de elevi înscriși în competiție, grupați în 17 echipaje formate din câte 4 elevi, din 11 școli din județul Cluj. Concursul a avut două secțiuni, Cel mai bun cititor și Scriere creativă.

La proba de scriere creativă, concurenții au primit ca suport un text literar al scriitorului Florin Bican, BATIK SCAMATORUL, în prezența autorului însuși. Elevii au fost invitați să scrie o continuare a următorului text literar:

Batik Scamatorul nu era scamator. Şi nici Batik nu era numele lui, ci al unei bucăţi de mătase imprimată cu modele indigo, pe care o găsise în pădure. A adus-o acasă şi a dat s-o aştearnă pe pat. Cât ai clipi, patul dispăruse…

 – Bine că nu m-am învelit cu ea, şi-a spus Batik, scuturând nedumerit mătasea, după ce o culesese de pe jos. Şi cum o scutura el, numai ce se trezeşte cum cade din ea ditamai patul, BUF!, precum fusese la început. Batik a aşternut apoi pânza pe masă. Şi masa a dispărut, doar ca să apară din nou, TROSC!,  când Batik a scuturat năframa colorată cu un gest de-acum expert. A ieşit nerăbdător în curte, unde a repetat experimentul cu o piatră, cu o roată de bicicletă şi cu un căţel bleg. Toate au dispărut fără urmă în pântecele de mătase şi au reapărut – ZVÂRRR!, ZDRANG!, HÂC! – deîndată ce Batik a agitat faldurile ţesăturii deasupra solului.

 Şi aşa a ajuns el scamator şi a început să colinde bâlciurile, iar lumea a început să-i spună Batik. Lumea, normal, credea că Batik practică un truc ieftin şi nu se prea mira când le returna din câteva scuturături obiectele cu care se învoiseră să participe la numărul magic: pixuri, brichete, brelocuri, bujii, căni de cafea, frunze verzi sau presate, mănuşi de piele albă (interbelice), fotografii vechi… O, şi cine-ar putea imita zgomotele cu care toate acestea se loveau de pământ în cădere? Când îşi recăpătau obiectele, spectatorii îi dădeau lui Batik câţiva bănuţi pentru distracţie, iar cei mai cărpănoşi îl sfătuiau să zică mersi că nu l-au dat pe mâna poliţiei şi plecau fără să-i dea nimic. Batik continua să facă circuitul bâlciurilor şi câştiga suficienţi bănuţi cât să-şi cumpere de mâncare şi să-şi plătească taxele…

 …Până într-o zi când, surprins de un strănut în plină demonstraţie, Batik n-a mai apucat să-şi scoată batista din buzunar şi a strănutat din răsputeri în faldurile fermecate ale năframei de mătase. Şi dus a fost!

  • Prima mențiune specială, în ordinea punctajelor a fost acordată elevului Filip Bogdan, din clasa a V-a, Colegiul Național George Coșbuc, Cluj-Napoca, pentru textul: 

20.JPG

S-a trezit într-o dimensiune paralelă.

Era Întuneric de tot, când brusc s-a aprins o lumină și au apărut toate obiectele pe care el le-a făcut să dispară. Obiectele acelea i-au au explicat că sunt aduse doar … pixurile, brelocurile, bujiile, … dar nu și sufletele lor. Sufletele rămân în această dimensiune, dar obiectele, ca material, se întorc înapoi în realitate.

Batik a vrut imediat să mai strănute înapoi în batistă și să se întoarcă înapoi în realitate dar că sufletul lui tot aici să rămână. Trebuia să facă ceva ca încât și sufletul lui să se întoarcă înapoi în realitate. S-a împrietenit cu sufletele obiectelor.  A durat câteva zile pentru a lucra cu ele pentru a întoarce vraja astfel încât toți să se întoarcă cu sufletele lor înapoi în realitate. După ce au terminat  au rostit vraja care nu a funcționat iar sufletele obiectelor au foat foarte dezamăgite și și-au pierdut toată ambiția.

Dar, dintr-o dată, sufletul pixului a venit cu ideea: „Haideți să strănutăm în batistă și poate că ne vom întoarce înapoi în realitate!”  Dacă sufletele se băgau în batistă dispăreau  și se întorceau înapoi în realitate. Și asta au și făcut.Toți, inclusiv Batik, s-au aruncat în batistă și s-au întors înapoi în realitate, la fel și Batik.

După acesta Batik a aruncat batista. Dar, din greșeașă cumva, batista s-a înghițit pe ea și a creat o gaură neagră care l-a înghițit pe Batik…

Dintr-o dată Batik s-a trezit acasă la el. Și-a dat seama că totul a fost doar un vis, că el nu era de fapt scamator ci lucra la o pizzerie. Apoi s-a dus la toți prietenii lui și le-a povestit ce a trăit el în vis: “Ia uitați, oameni buni, ce poate trăi mintea noastră în vis!”

Celelalte mențiuni speciale au fost acordate următorilor elevi:

17

Manea Veronica, Seminarul Teologic Ortodox Cluj

18

Aștilean Radu Gabriel, Liceul cu program sportiv

13

Daisa Petru, Seminarul Teologic Ortodox Cluj

16

Crișan Anastasia, Școala Gimnazială Nicolae Titulescu

19

Hodrea Diana Maria, Școala Gimnazială Constantin Brâncuși

15

Farcaș Denisa, Școala Gimnazială Nicolae Titulescu

14

Piodi Nicoleta, Colegiul Tehnic Ana Aslan

 

Lasă un comentariu