Titlul: Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc,
Autorul: Florin Bican,
Editura: Arthur, 2012
Cunoașteți vreun licean care afirmă că nu-i place să citească? Oferiți-i Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc de Florin Bican: o va citi și-i va plăcea. Această carte este câştigătoare a Trofeului Arthur dedicat literaturii pentru copii şi tineret, în 2012, ediția I. Literatura pentru adolescenți este, într-adevăr, o raritate în peisajul literar românesc, postdecembriste. De la publicarea mult îndrăgitului roman “Cireșarii”, a trecut ceva vreme! Elevii îl mai mai plac și astăzi, dar generațiile tinere preferă tot ceea ce este nou, modern, al timpurilor lor. Și e firesc să fie așa! Înainte de accesul la marea literatură, prima etapă a traseului cultural din viața unui om este constituită, în copilărie, de lectura ca divertisment.
Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc este o carte ce conţine trei parodii, în versuri, ale unor texte cunoscute, iar titlul trimite o fină ironie către cititorul grăbit și ocupat al secolului nostru. Cuvântul nou creat prin compunere, reciclopedia, promite livrarea de cultură enciclopedică sub formă recondiționată, mai exact accesibilizată prin talent și umor. Despre conținutul de sens al textelor, titlul nu ne dezvăluie nimic, ca și cum nouă cititorilor ar trebui să ne fie de ajuns garanția cuvântului „poveste”. Tâlcul, de asemenea, rămâne în sarcina noastră. Promisiunea din titlu e îndeplinită deoarece renumitele texte rescrise atât de creativ de Florin Bican, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, Muma lui Stefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu si arhicunoscuta Rica nu stia sa zica ni se dezvăluie precum orice comoară dezgropată și lustruită: cu uimitoare strălucire. Cât despre tâlc, ne prindem ușor, doar toți suntem deștepți, noi cei din scolul XXI!
Prima dintre povești, parodie după Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă, recreată sub numele de Povestea lui Prâslea- Nastratin cel prost, păstrază tiparul narativ original, dar actualizează personajele și evenimentele. Aventurile lui Nastratin, tipul de copil mai mult citit decât trăit, sunt prilejuite de contactul mezinului cu realitatea dură a lumii și a oamenilor conduși de alte valori decât cele descoperite de copilul cel bun, în cărțile citite de el. În final autorul își va scoate personajul pozitiv din încurcăturile în care a intrat, un pic mai devreme decât în povestea lui Creangă, adresând un îndemn tânărului cititor de a continua: Dacă sunt unii dintre voi/ Ce vor cu episoade noi/ Să ducă textul mai departe/ Continuați această carte/ Sau scrieți o poveste nouă/ Cu ce sau cum vă place vouă/ Dar nu uitați- o aventură/ Se plămădește din lectură./ Deci înainte de a scrie/ Faceți un drum la librărie.
Versurile savuroase ale acestei cărți vor descreți frunțile adulților iar eleviii de liceu își vor recunoaște propria generație în paginile ei. Este știut că adolescenții au mult spirit critic. Lipsiți de grijile care-i împovărează pe adulți, ei observă în jurul lor slăbiciuni omenești sau obiceiuri sociale ridicole pe care le sancționează prin râs, amuzându-se atât de alții cât și de ei înșiși. Se râde mult citind această carte și totuși ea are meritul de a vorbi despre lucruri serioase, despre lucruri care ne dor, mai exact despre relația dintre părinți și copii, în vremurile contemporane. Acest fel de haz de necaz ne ajută să ne vedem toate neajunsurile iar râsul devine unicul mod de abordare a unor triste realități. Astfel, a doua dintre cele trei povestiri, numită Cu elevul Marean, la școală-n Uzbekistan, înfățișează o situație destul de frecventă, din nefericire: o mamă singură își scapă unicul fiu de sub control, iar când lucrurile degenerează, apelează la o fantasmă, cred, frecventă în minților părinților neputincioși, unica soluție care i-ar mai recupera fiul: o școală militară. Astfel, elevul Marean este trimis în Uzbekistan pentru a fi reeducat. După ce exasperează și personalul școlii militare, Marean se întoarce la mama sa smerit, făcut praf, dar la modul propriu, promițând că va fi un copil bun. Totuși, autorul se abține de a ne lasa un final anume și îl deschide spre cititori. Suntem invitați a ne imagina noi, cam ce-a mai a urmat în viața eroului său, Marean, după veșnic repetata experiență, încercată parcă mai asiduu de ultimele generații umane, cea de fiu risipitor.
Cea de-a treia parodie a cărții, după cunoscuta Rică nu știa să zică, reactualizează situația firească în care un părinte își instruiește copilul în actul limbajului. Situația ironizată aici este cea în care înjurătura a devenit normă doar pentru că toți cei din jur o practică, iar a trăi în bună înțelegere cu oamenii înseamnă să te supui obiceiului locului. Textul lui Florin Bican ne surprinde prin perspectiva cultural-litearară conferită barbarului obicei, dezvăluind ademenitor câteva locuri din litearatura română unde un doritor de perfecționare poate găsi bibliografie, prin vocea personajului său, profa de română: … studiază/ tehnicile de-njurat/ pe care ni le-au lăsat/ scriitorii din vechime/ încifrate-n vers și rime:/ să-veți să-ți înjuri dușmanu’/ de la Ioan- Budai Deleanu,/ să-l bagi cu tot neamul seu/ unde-a indicat Hasedeu./ Nu de pe maidan se-vață/ Să-ți înjuri dușmanu-n față….În încheierea textului în care am cunoscut un copil cuminte, nevoit a se-nvăța cu-njurătura, aflăm și leacul de eradicare a obiceiului: De-atunci s-a băgat în școală/ proba- scrisă și orală-/ de înjurături impuse./ Iar drept consecință nu se/ mai înjură toți pe stradă/ numai la olimpiadă…
Închei tot cu câteva dintre frumoasele versuri ale lui Florin Bican, pe care nădăjduiesc să le regăsiți când îi veți deschide eleganta ediție, ilustrată de desenele perfect adecvate textului, ce aparțin artistului Matei Branea: O poveste, o poveste/ Este şi dacă nu este:/ Cuibărită în cuvinte,/ Doarme aşteptând cuminte/ Să vii tu şi s-o trezeşti/ Dintre sute de poveşti.
Mălina Prunduș, elevă în clasa a XI-a, Colegiul Național George Coșbuc, Cluj- Napoca: Reciclopedia de povesti cu rima si fara tâlc este genul de carte pe care nu o deschizi cu groaza sau cu frica pentru ca s-ar putea sa gasesti ceva cuvinte simandicoase si academice, din contra o deschizi cu drag si cu convingerea ca sigur o sa gasesti ceva care sa te amuze. Este genul de carte pe care o poate citi aproape oricine: de la un elev de generala de 14 ani, care, desi nu a citit încă povestea lui Harap Alb de Ion Creangă, și care cu sigutranță sigur se va distra de toate pațaniile lui Nastratin, pana la un pensionar care a gasit-o rătăcită printre cartile nepotilor.
În prima dintre cele “Trei povești nemuritoare”, numită “Povestea cea fără rost cu Prâslea Nastratin cel prost” se pune accentul pe tipologia tinerilor contemporani. Copiii Rajahului Maharaj care ,,Umblau prin baruri, discoteci, “Ziua dormeau si-n general duceau o viata de scandal’’ ii reprezinta pe cei din ziua de azi care pun pe primul loc distractia. Și in carte, ca de altfel in viata de zi cu zi, cei doi frati sfarsesc ,,La izvorul dintre brazi’’ adica la carciumă sau într-un club. Nastratin, copilul cel mic al imparatului ii reprezinta tinerii care constientizeaza de importanta studiului. Versurile ,,Aveam dreptate, dragi copii, vai, numai tata sa nu fii, al unui fiu cu aplecare spre subiecte literare’’ mi-a placut foarte mult pentru ca scoate foarte bine in evidenta atitudinea Craiului dar si a parintilor de azi faţa de invatatura. Fiica imparatului Maharaj care avea ,,Papagali tatuaţi, Din coapse pan’pe omoplati le reprezinta pe acele tinere care folosesc în exces tatuaje si cercei extravaganţi, uitand că, de fapt, simplitatea, eleganţa si rafinamentul caracterizeaza o femeie, nu miile de accesorii. Din aceeasi categorie face parte si Spanul. Atunci cand citesti povestea il identifici pe Span cu acei baieti de bani gata, cu masini puternice si cu ochelari de soare.
Naivitatea de care a dat dovada Nastratin din povestea lui Florin Bican, putem spune că este specifică oamenilor buni, care traiesc crezand ca toti oamenii sunt frumosi, sensibili, loiali. ,,Ba, Nastratine, istorii, fabule, povesti, facute sunt sa le citesti nu sa te apuci sa joci in ele’’ este sfatul pe care il dau lui Bula Elefantul Neutrino, personajul cel bun care are rolul de a restabili echilibrul din lumea lui Nastratin dar si din lumea noastra. Dupa cum era si de asteptat, finalul este unul fericit in care binele invinge raul:,,Si-asa ajunse Natratin sa fie primul om in stat’’ iar ,,Lumea munceste, nu se fura, platesc toti taxa pe lectura’’
DeRecitit 